Tot pentru unul?

Hai sa vorbim putin despre un subiect mai putin cunoscut mie, noua (fragezilor adolescenti), si anume dragostea. Recunosc faptul ca inca nu m-a incercat acest sentiment, in toata puterea cuvantului; am trait doar mici fiori, fluturi in stomac sau doar atractie fizica. Destul de inaccesibila si improbabila din cauza varstei si, implicit, a psihicului nu prea matur, "iubirea" este un cuvant des auzit, dar prea rar folosit in sensul sau pur. Deci inca astept... Dar teoretic vorbind. Mi-ar placea sa cred in dragostea eterna, androgina, dar ceva in subconstientul meu imi spune ca la un moment dat tot te plictisesti de persoana de langa tine. De aici deriva probabil si ideea conform careia nu as sacrifica tot pentru unul, din cauza efemeritatii relatiei, a suferintei, lacrimilor si durerii ce constituie imediatetea unei despartiri. Cea mai frumoasa parte a unei legaturi intre doua persoane de sex opus mi se pare inceputul. Cand se cunosc, privirile sfioase, dar incarcate de pasiune, cele dintai atingeri de mana, primele imbratisari cu tot trupul, cand setea de a iubi si a fi iubit e atat de mare incat iti doresti efectiv ca cele doua trupuri sa se preschimbe intr-unul, primul sarut mic si dulce sau lung, cu limba pana in stomac, acesta din urma ne mai fiind prea placut. Dupa aceea urmeaza o parte de stationare, intervine rutina, monotonia, declinul si sfarsitul, ruptura mai mult sau mai putin dureroasa, depinde de implicarea ta afectiva. In fine, oricum, dragostea e cel mai frumos lucru din aceasta lume profana, un strop de sacralitate care te transpune intr-o lume a ideilor pure.